marți, 20 octombrie 2020

 

A pescuit şi s-a ales cu dosar penal

 


Respectarea reglementărilor legale pe linie de pescuit, acvacultură și  protecția fondului cinegetic, preocupare permanentă a jandarmilor sătmăreni

 

În cursul după amiezii de miercuri, efective din cadrul unității au organizat mai multe acţiuni pe linia prevenirii pescuitului ilegal pe râul Someș.

Cu această ocazie au surprins 1 bărbat, care pescuia cu ajutorul unor dispozitive care distrug resursele acvatice vii prin curentare, respectiv invertor ultrasonic conectat la un acumulator.

Totodată au găsit 24 de kilograme de pește din speciile avat și mreană.

            În cauză jandarmii au întocmit pe numele făptuitorului dosar cu acte de constatare referitoare la ”pescuitul electric, deţinerea aparatelor şi dispozitivelor care distrug resursele acvatice vii prin curentare”, conform prevederilor O.U.G 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura.   

            Dosarul a fost înaintat organelor de urmărire penală în vederea continuării cercetărilor şi aplicării măsurilor legale.

 

*** Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Satu Mare vor acţiona, şi în perioada următoare, pentru protejarea fondului piscicol şi respectarea cadrului legal care reglementează pescuitul și acvacultura.

Reamintim celor care au ca  pasiune pescuitul  sportiv că în conformitate cu art. 65, alin 1, lit A, din OG 23/ 2008 ”pescuitul electric, deţinerea aparatelor şi dispozitivelor care distrug resursele acvatice vii prin curentare, pescuitul cu materiale explozive, pescuitul cu substanţe toxice şi narcotice de orice fel, precum şi folosirea armelor de foc în scopul omorârii peştilor sau altor vieţuitoare acvatice” constituie infracțiune;

  Recomandăm pescarilor sportivi si profesionişti să ţină cont de faptul că respectarea acestor reguli are efecte pe termen mediu şi lung, iar păstrarea mediului natural trebuie să constituie o regulă a fiecăruia; mediul înconjurător sănătos este un drept de care avem nevoie şi pe care trebuie să-l apărăm permanent.                                         

 

          COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu